eveniment
Data: 
7 Apr 2016 - 10:00
stats

BuzzCamp Career Series

BuzzCamp, proiect marca Inspire Group, cel mai longeviv eveniment din Romania dedicat dezvoltarii personale, recrutarii specializate si orientarii in cariera pentru studenti si absolventi, da startul inscrierilor pentru cea de-a 15-a editie.

Evenimentul BuzzCamp, care din 2008 si pana astazi a pus fata in fata peste 100 de companii cu mai mult de 18,000 de participanti, va ajunge de aceasta data in 9 orase (Bucuresti, Iasi, Cluj, Timisoara, Brasov, Sibiu, Craiova, Bacau, Constanta) si, ca in fiecare an, se bucura de sprijinul celor mai mari centre universitare si de implicarea a peste 50 de organizatii studentesti.

Editia din aceasta primavara, BuzzCamp Career Series, vine ca o provocare pentru toti tinerii ambitiosi, care vor sa isi construiasca o cariera stabila si frumoasa in domeniul pe care si l-au ales.

Pentru ca ne-am gandit la toti pasii necesari in atingerea unui vis, tinerii care se inscriu la BuzzCamp vor fi indemnati de cei mai buni speakeri sa se autodepaseasca si sa impartaseasca propriile ingrediente pentru slefuirea unei cariere stralucite. Mai mult decat atat, cei mai mari angajatori vin la BuzzCamp pentru a discuta deschis cu fiecare tanar care isi doreste sa se dezvolte personal si profesional in cadrul companiei preferate.

Primele “episoade” din seria “Cariera ta incepe la BuzzCamp” vor avea loc la Bucuresti, in perioada 28-31 martie.

In prima zi, 28 martie, cea de Finance & Consulting vom dezbate in cadrul conferintei „Din pasiune sau pentru bani” directiile pe care le urmareste orice tanar in drumul lui spre reusita, in functie de nevoile pe care le are. Se angajeaza intr-o companie DIN PASIUNE pentru munca pe care o intreprinde sau este nevoit sa accepte un job care ii ofera un salariu atractiv, beneficii si deci, un confort?

29 martie, ziua IT & Engineering, este dedicata discutiilor despre „Soft skills vs. hard skills”. O sa aflam impreuna cu ce arme trebuie sa vina un tanar la interviul pe care-l sustine la compania preferata. Ce conteaza cel mai mult pentru un specialist in Resurse Umane – potentialul pe care-l vede in candidat, disponibilitatea, coeziunea cu echipa, pasiunea sau competentele tehnice?

Pe 30 martie, ziua BPO, angajatorii vor sta fata in fata cu „Omul din spatele CV-ului”. Vom afla de la specialisti cat de importante sunt aptitudinile si abilitatile pe care le are un candidat si cat de importanta este experienta de lucru pe care o are. Ce cantareste mai mult – experienta acumulata sau omul din fata recruiterului?

In ultima zi de BuzzCamp, 31 martie, ziua Consumer Relationship, vom juca adevar sau provocare la conferinta „Statut vs. satisfactie”. Vom afla ce este mai important pentru un angajat – titulatura pe care o dobandeste sau postul urmarit in cadrul companiei dorite. Cat de implinit este un tanar daca are o pozitie de management intr-o companie care nu este nici foarte mare si nici pe wishlist-ul sau sau cat de  multumit si satisfacut este in momentul in care are un post de junior in compania visurilor sale.

Pe 7 aprilie, echipa BuzzCamp poposeste la Iasi. Cei mai tari speakeri ne vor impartasi in cadrul conferintei „Step by step in lifelong learning” de ce trebuie sa vrem sa invatam constant si sa vrem din ce in ce mai mult de la noi.

La Cluj, pe 12 aprilie, tinerii inscrisi ii pot intreba direct pe cei mai mari angajatori cat de importante sunt calificarile pe care le-au obtinut. Cat de mult invatam si cat aplicam din cursurile de la facultate sau cat de mult ne perfectionam in urma unui curs acreditat? La conferinta „Certificari sau facultate?” aflam daca e relevant ca un candidat sa aiba certificari care sa confirme faptul ca este apt pentru un anumit post sau daca este de ajuns sa aiba studii in domeniul sau.

„Job vs cariera” sau cu cata placere venim la munca, cat entuziam avem cand auzim de noi proiecte, cat de mult ne implicam. Actualul loc de munca este un pas spre cariera dorita sau este doar un job care ne asigura costurile de viata? Despre toate acestea vom vorbi pe larg la Timisoara, pe 14 aprilie.

Pentru ca echipa BuzzCamp este nerabdatoare sa afle despre experientele de la primul loc de munca, ne intalnim la Brasov, pe 19 aprilie, sa concepem impreuna un „Ghid de supravietuire la primul job”.

Sta personalitatea la baza unei cariere? Caracterul este ingredientul principal in drumul spre cariera? In cadrul conferintei „Personalitatea si cariera – prieteni sau inamici?” de la Sibiu (21 aprilie), vom descoperi impreuna cum ne influenteaza personalitatea cariera.

Pentru ca inovatia este principala cale catre castig, iar fiecare dintre noi vrea sa devina cea mai buna versiune a sa, discutam liber despre „Inovatia si motivatia la locul de munca” la Craiova, pe 26 aprilie.

Fiindca noi suntem de parere ca telul fiecaruia ar trebui sa fie invingerea ultimei performante, ne intalnim la Bacau, pe 5 mai, la conferinta „Competitivitatea in cariera” sa discutam pe larg despre competitie.

„Work-life balance” sau work-life choices? La BuzzCamp Constanta (10 mai) ii intrebam pe cei mai buni speakeri cum au reusit sa creeze un echilibru intre viata de la locul de munca si viata din afara biroului.

Avem in tolba multe surprize pentru toti cei care ni se alatura si cu care o sa construim un intreg “serial” despre cariera. Participarea la BuzzCamp este gratuita, insa locurile sunt limitate si necesita o inscriere prealabila.

Sursa: comunicatul de presa

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.