eveniment
Data: 
19 Jun 2013 - 17:00
Loc: 
Biblioteca Central Universitara
stats
Adresa: 
Bd. Carol I

“Invataturile inalte” in Iasi – oras al “inteligentei romanesti”

Miercuri 19 iunie, de la ora 17:00, in cadrul Festivalului International al Educatiei (FIE) se va desfasura conferinta susținuta de prof.univ.dr. Ion Toderascu, cu titlul “Invataturile inalte” in Iasi - oras al “inteligentei romanesti”. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Centrala Universitara “Mihai Eminescu” si face parte din sesiunea de conferinte ale FIE.

Punctele de reper ale conferintei sunt reprezentate de evolutia orasului Iasi, resedinta si, apoi, capitala a domnilor Tarii Moldovei, care a fost nu doar un centru politic, ci si unul cultural. „Vatra de istorie romaneasca” (L. Blaga), cultura a cunoscut in Iasi un evantai impresionant, scoala situandu-se intre prioritati.

Secolele XVII-XVIII, care prefigureaza modernitatea romanilor, au gasit in scoala „bogatia cea mai de pret si mai cinstita intre toate bogatiile pamantului…”; „o fantana plina de daruri din care se adapa obstescul norod cu indestularea invataturii si a intelepciunii…”. Sunt reflectii care exprima limpede rostul educatiei pentru progresul social.

In 24 octombrie 2008 prof.univ.dr. Ion Toderascu a primit din partea Senatului Universitatii “Al. I. Cuza” din Iasi titlul de Professor Emeritus cu motivatia “pentru contributiile presigioase realizate de-a lungul unei vieti inchinate educatiei academice”.

Specializat in “Istoria medievala a romanilor” si in “Istoria Bizantului”, prof.univ.dr. Ion Toderascu a tinut seminariile la aceste discipline, iar mai apoi a predat si cursurile respective vreme de 46 de ani. De asemenea, a mai tinut cursuri si seminarii speciale privitoare la institutiile medievale, relatiile dintre Tarile Romane in epoca medievala, mostenirea bizantina in Tarile Romane, epoca lui Mihai Viteazul si ecourile europene ale acestei domnii. Complementar a moderat si seminarii de paleografie romano-chirilica. De asemenea, intre anii 2001-2008 a fost profesor asociat al Facultatii de Drept, unde a predat cursul de Civilizatie si legislatie bizantina, care s-a bucurat de o mare audienta.

Activitatea didactica a fost si este marea pasiune a carierei prof.univ.dr. Ion Toderascu care a fost ascultat si auzit de nenumarate generatii de studenti care i-au apreciat eruditia, claritatea expunerii si discursul atractiv. Marele sau profesor, Acad. Gheorghe Platon, ani multi seful Catedrei de Istoria Romanilor, a remarcat in diverse ocazii calitatile de profesor ale prof.univ.dr. Ion Toderascu.

Prof.univ.dr. Ion Toderascu detine Diploma de onoare a Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului pentru activitatea desfasurata in cadrul CNCSIS (decembrie 2003); Din luna septembrie 2007, Scoala primara din Urechesti (judetul Bacau), localitatea natala a prof.univ.dr. Ion Toderascu, institutie reconstruita dupa inundatiile catastrofale din vara anului 2005 prin eforturile Fundatiei “Mereu Aproape”, se numeste Scoala “ION TODERASCU”.

Sursa: fieiasi.ro

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.