eveniment
Data: 
28 Nov 2014 - 16:00
Loc: 
Muzeul Vasile Pogor
stats
Adresa: 
Str. Pogor

Scrisorile lui Emil Cioran la Casa Pogor

Muzeul Literaturii Romane Iasi, in parteneriat cu Ambasada Marelui Ducat de Luxemburg, organizeaza vineri, 28 noiembrie, conferinta „Scrisorile lui Emil Cioran in colectiile Centrului National de Literatura din Luxemburg”, la muzeul „Vasile Pogor”, cu incepere de la ora 16:00. Conferinta va fi sustinuta de catre Léon Rinaldetti, care va prezenta scrisorile trimise de Emil Cioran catre Jean-Paul Jacobs.

In contextul unui festival literar din Luxemburg, poetul luxemburghez Jean-Paul Jacobs (*1941) l-a intalnit pe scriitorul francez Maxime Nemo, care, la randul lui, l-a pus in legatura cu marele autor roman Emil Cioran. Acum doi ani, Centrul National de Literatura din Luxemburg a putut achizitiona douasprezece scrisori trimise de Emil Cioran catre Jean-Paul Jacobs, in perioada 1965-1974. Din aceste scrisori reiese ca cei doi autori, unul roman si unul luxemburghez, au schimbat mai intai idei despre traduceri, literatura si filozofie, apoi corespondenta lor a devenit una personala, care dezvaluie emotii profunde ale scriitorului roman. Achizitia scrisorilor lui Emil Cioran de catre Centrul National de Literatura din Luxemburg este importanta atat pentru a cunoaste relatia intre doi autori de seama pentru Romania si Luxemburg, cat si pentru a afla detalii noi despre viata interioara a lui Emil Cioran.

Léon Rinaldetti este poet luxemburghez si fost bibliotecar al Centrului de Literatura din Luxemburg. Incepand cu anul 1975, publica poezie si proza scurta in germana si franceza, fiind premiat la numeroase concursuri literare. Din 2006, lucreaza la Centrul National de Literatura din Mersch.

Conferinta va fi sustinuta in limba germana, iar traducerea in limba romana va fi asigurata de catre Nora Chelaru. Mai multe informatii se afla pe pagina de Facebook a MLR Iasi, precum si pe site-ul www.muzeulliteraturiiiasi.ro

Sursa: comunicatul de presa

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.