- 2045
Marti, 26 martie, de la ora 17:00, in Sala Senat a Universitatii „Petre Andrei” are loc dezbaterea „Discursul cultural azi. Strategii publicistice si editoriale”. La dezbaterea moderata de politologul Daniel Sandru sunt invitati scriitorul Radu Vancu si criticul literar Dragos Varga, cu participarea criticilor literari Bogdan Cretu, Doris Mironescu si Antonio Patras impreuna cu politologul Sorin Bocancea.
In cadrul dezbaterii va avea loc lansarea cartii Interviu transfinit. Mircea Ivanescu in dialog cu Vasile Avram (Casa de editura Max Blecher, 2012) si vor fi prezentate publicatiile Centrului Cultural Interetnic „Transilvania”.
Daniel Sandru este Conferentiar universitar doctor la Facultatea de Stiinte Politice si Administrative a Universitatii „Petre Andrei” din Iasi, institutie in cadrul careia detine si functia de Director al Departamentului de Relatii Internationale si PR. A efectuat stagii de specializare si documentare in Stiinte Politice si Teorie Politica la Universiteit Utrecht, Olanda (1999) si, respectiv, Universität Konstanz, Germania (2010) fiind membru al International Sociological Association (Research Committee on Political Sociology) si al International Political Science Association. Din anul 2010 este bursier post-doctoral al Academiei Romane, in cadrul Proiectului „Societatea Bazata pe Cunoastere – cercetari, dezbateri, perspective”. A publicat cartile Sub semnul paradoxului cotidian (Editura Institutul European, Iasi, 2010), Reinventarea ideologiei. O abordare teoretico-politica (Editura Institutul European, Iasi, 2009) si Concepte si modele in stiinta politica (coautor, Editura Cantes, Iasi, 2001), precum si mai multe studii si articole pe teme de teorie si filosofie politica in volume colective si reviste de specialitate.