anunt
Disponibilitate: 
Proiecte
Nivel cariera: 
Entry-level
Mid-level
Oferta: 
expunere
Expira: 
20 May 2015 - 31 May 2015
stats

Call for projects Street Delivery Iasi 2015

In acest an, Street Delivery va avea loc la Iasi intre 12-14 iunie. A treia editie Street Delivery e despre Amprenta de Carbon si se va derula sub motto-ul „Start changing the world, street by street!”. Sunt asteptate proiecte din domeniile arta, arhitectura & urbanism, carte, dezbateri, junior (activitati pentru copii), muzica, societate civila/ mediu/ ecologie, sport, teatru & performance, transport alternativ. Pentru a participa trebuie sa completati formularul de aplicatie pana la data de 31 mai.

Reducerea productiei de deseuri, reciclarea creativa, ingrijirea spatiilor verzi, alternative de transport, reducerea emisiilor de noxe si a nivelului de praf — incep pe o strada si continua in tot orasul. Asta iti propune Street Delivery la editia cu numarul trei: o schimbare reala in felul in care privim incalzirea globala, oferind solutii pentru diminuarea efectelor ei asupra mediului si oamenilor.

Street Delivery este prototipul unui micro-univers urban, strada valorificata ca bun public, asa cum ar trebui ea sa fie. Un eveniment responsabil care isi responsabilizeaza participantii, o platforma pentru ideile care contribuie la un oras mai prietenos.

Propunerile trebuie sa respecte urmatoarea tema: AMPRENTA DE CARBON

„Ca indivizi, actiunile noastre par sa nu conteze, picaturi de apa intr-un ocean mult mai vast decat poate sa cuprinda mintea noastra. Fiecare dintre noi – 7 miliarde de oameni – alegem zilnic soarta vietii pe Pamant prin actiuni dintre cele mai banale: cand uitam lumina aprinsa, cand mai cerem o punga de plastic, cand luam masina in loc sa mergem cu bicicleta, cand aruncam gunoiul aiurea, cand taiem un brad pentru a ne bucura de el cateva zile, cand facem profit din crime ecologice.

Avem nevoie de spatii publice in care sa ne adunam pentru a confrunta greseala pe care umanitatea e pe cale s-o savarseasca. In strada ne putem numara, ne putem cunoaste, ne putem da seama ca nu suntem doar o mana de prieteni care viseaza sa schimbe lumea.

Capacitatea umanitatii de a face (amplificata exponential de tehnologie) a depasit cu mult capacitatea umanitatii de a intelege. Am trecut deja peste pragul de pericol. E timpul sa luam incalzirea globala in serios.”

Perioada de inscriere se incheie pe 31 mai 2015. Proiectele trebuie sa respecte tema, sa ofere posibile solutii de durata, sa-i implice activ pe vizitatori in transformarea orasului si sa nu contina componente comerciale. Rezultatele vor fi anuntate pana pe 4 iunie.

Street Delivery este un eveniment initiat in 2006 de Ordinul Arhitectilor din Romania si Fundatia Carturesti.

Sursa

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.