anunt
Disponibilitate: 
Proiecte
Nivel cariera: 
Entry-level
Mid-level
Oferta: 
Experienta internationala
Expira: 
20 Mar 2014 - 31 Mar 2014
stats

Youth@Work III, in Turcia

In perioada 1 - 7 iunie 2014 in Kayseri, Turcia, va avea loc cursul de formare "Youth@Work III". Scop principal: cursul isi propune sa dezvolte potentialul lucrului cu tinerii pentru a imbunatati oportunitatile tinerilor in viata profesionala. 

Principalele obiective:
- intelegerea rolului pe care il joaca lucrul cu tinerii in oferirea unor oportunitati mai bune pentru tineri pe piata fortei de munca/in viata lor profesionala;
- explorarea potentialului si a limitarilor lucrului cu tinerii in ceea ce priveste oportunitatile tinerilor in viata profesionala;
- crearea unui cadru pentru schimbul de experienta si bune practici;
- operationalizarea modului de imbunatatire a oportunitatilor tinerilor pe piata fortei de munca.

Toate informatiile referitoare la obiectivele, descrierea si structura cursului, precum si detaliile referitoare la profilul candidatului, le gasiti la aceasta adresa.

Profilul candidatului:
- sa fie membru al unei organizatii non-guvernamentale care lucreaza direct cu tinerii;
- sa aiba cel putin un an de experienta in domeniul tineretului (voluntar/angajat) si in derularea unui proiect cu si pentru tineri;
- sa fie motivat sa organizeze si sa deruleze in viitor proiecte Erasmus+ in domeniul tineretului;
- sa detina cunostinte de limba engleza (scris, vorbit);
- sa aiba varsta minima de 18 ani.

Criterii de selectie:
- capacitate de multiplicare si informare;
- motivatie si asteptari personale;
- distributie geografica;
- abilitati lingvistice;
- experienta in proiecte de/pentru tineret.

Formularul de candidatura se va completa ONLINE (fiind necesara in prealabil inregistrarea pe site-ul SALTO-Youth), aici.

Dosarul de candidatura va contine urmatoarele documente completate in LIMBA ENGLEZA:
1. Formularul de candidatura, completat, printat de la adresa de mai sus si obligatoriu SEMNAT de catre CANDIDAT (sau confirmarea primita prin e-mail, printata si semnata)
2. CV in format european, care poate fi descarcat de aici.

NOTA: Persoanele care nu vor semna formularul de aplicatie sau nu vor trimite prin posta dosarul complet de candidatura (incluzand cele 2 documente) nu vor participa la selectie.

Data limita atat pentru inscrierea ONLINE, cat si pentru trimiterea dosarului de candidatura prin posta, cu CONFIRMARE de PRIMIRE, este 31 martie 2014 (data postei).

Adresa de trimitere a dosarului de candidatura cu CONFIRMARE de PRIMIRE este:
ANPCDEFP - Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale, Calea Serban Voda nr. 133, Corp A, etaj 3, Sector 4, Bucuresti, cod 040205, cu specificatia "TCP - Candidatura Youth@Work, Turcia".

Conditii de participare:
a. Numar maxim de participanti din Romania: 2
b. Preselectia se realizeaza de catre ANPCDEFP.
c. Selectia finala la nivel european se realizeaza de catre Agentia Nationala din Turcia.

NOTA:
1. Costurile de participare vor fi acoperite in totalitate. Costurile de transport vor fi acoperite de catre ANPCDEFP pe baza de contract, iar cele legate de subzistenta (cazare si masa) de catre organizatori.
2. Candidatii selectionati trebuie sa-si avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport pana la locul de desfasurare a cursului, utilizand cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasa economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate in totalitate de ANPCDEFP.
3. Suma de 10 euro va fi perceputa ca fiind co-finantarea participantilor la curs (si ea va fi retinuta din cheltuielile de transport, la decont).
4. Agentia Nationala din Turcia va asigura costurile privind cazarea, masa participantilor, costurile aferente programului de activitati si costurile de transport local.

Responsabil: Mihaela Nicolai, email: mihaela.nicolai@eurodesk.eu, telefon: 021 201 07 42

Sursa: tinact.ro

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.