eveniment
Data: 
16 Nov 2012 - 18:30
Loc: 
Tranzit.ro/ Iasi
stats
Adresa: 
B-dul Primaverii nr. 2, et. 7 (Cladirea IASITEX)

Dan Acostioaei in dialog cu Bogdan Chelariu

Vineri, 16 noiembrie, de la ora 18:30, tranzit.ro/ Iasi ii invita la dialog pe artistul Dan Acostioaei si pe Bogdan Chelariu, doctorand in stiinte Social-Politice la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi. Intentia tranzit.ro/ Iasi este aceea de a continua discutia asupra practicii unor institutii de arta de a comanda lucrari noi de arta contemporana. Conversatia va analiza aceasta practica, in context local si international, avand ca studiu de caz proiectul “Procesul” al artistului Dan Acostioaei. Acest dialog reia tema lucrarilor nerealizate care sunt deseori reevaluate de catre autori si a caror materializare poate avea loc prin activarea propriului “network” artistic. Astfel, artistul devine propriul sau agent de promovare.

Recent, “Procesul” a fost expus in perioada 3 octombrie – 11 noiembrie in cadrul seriei de expozitii F.A.K. 2012 la Förderverein Aktuelle Kunst Münster, Germania. Aceasta serie a fost curatoriata de catre Olivia Fuhrich, Elena Höckmann, Anna Katz si Marijke Lukowicz. Proiectul contine 2 elemente principale: un fals documentar (2 piese video) si o publicatie. La Münster, “Procesul” a luat forma unei instalatii ce aminteste de o scenografie a evenimentelor din 25 decembrie 1989. 

Dan Acostioaei traieste si lucreaza in Iasi, Romania. Este artist vizual si cadru didactic la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iasi. Lucrarile sale se concentreaza asupra modelelor identitare ale tranzitiei societatii romanesti si asupra granitelor ideologice dintre sfera economica si conditiile productiei artistice in Estul Europei. Proiectele sale au fost expuse in expozitii precum One Sixth of the Earth - Ecologies of Image, MUSAC, Leon, Spania (2012), Transitland: videoart in Central and Eastern Europe 1989-2009, Museo Nacional Centro de Arte Reina Sofia, Madrid, Spania (2010), Illuminations, Level 2 Gallery, Tate Modern, Londra, Marea Britanie (2007).

Bogdan Chelariu este doctorand in Stiinte Social-Politice la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza din Iasi”, unde desfasoara o cercetare asupra efectelor antimajoritare ale constitutiilor, legilor electorale si geografiei umane. A absolvit cursuri universitare si postuniversitare in Iasi, Bergen si Oslo. Alaturi de prieteni a fondat, activat si parasit: fanzine (NegruSubteran), actiuni directe (FoodnotBombs) si grupuri asociative (ongcamas.ro). A fost membru indymedia. A prins gustul letrismului, dadaismului si situationismului pe cand lucra in echipa Ateneului Tatarasi, finalizandu-si totodata studiile de licenta cu o teza despre „Perspective culturale si politice ale evenimentelor din 1968” (Editura Lumen, 2009). 

In acelasi timp, va reamintim ca in spatiul galeriei tranzit.ro/ Iasi, mai puteti vedea pana la data de 25 noiembrie 2012, expozitia INVATA-MA, ALINTA-MA cu lucrari ale artistilor: Andrea Faciu, Eleni Kamma, Rachel Koolen, Nono Pessoa si George Doros.

Pentru a ajunge la cladirea IASITEX 
Din directia Copou, P-ta Unirii sau Tg. Cucu, se ia tramvaiul nr. 1 in directia Baza 3 si se coboara la prima statie dupa Podul Ros. De la IASITEX in directia Copou, se ia tramvaiul nr. 13.

 

sursa: Comunicatul de presa

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.