eveniment
Data: 
13 Mar 2014 - 11:00
Loc: 
Sala Mare a Primariei Iasi
stats
Telefon: 
0725050846

IDEATOR IASI 2021

Fundatia Iasi - Capitala Culturala Europeana organizeaza joi, 13 martie, in cadrul Targului de Carte LIBREX 2014 a doua editie IDEATOR IASI 2021, o intalnire care va aseza industriile creative sub lupa. Dezbaterea isi propune sa-i reuneasca pe actorii sectorului cultural si creativ din Iasi intr-un dialog despre relevanta si rolul industriilor creative in dezvoltarea comunitaţii iesene. 

Daca la prima intalnire IDEATOR am facut un exercitiu de imaginatie si ne-am „proiectat” in anul 2021 printr-o simulare de tip retro-planning, de data aceasta vom reveni in prezent si ne vom concentra asupra stadiului de dezvoltare a diverselor ramuri ale industriilor creative.

Specialistul Valentina Montalto, consilier pentru afaceri europene si cercetator KEA European Affairs, va relansa discutia despre cum pot fi dezvoltate business-uri culturale de succes la Iasi. KEA este una dintre cele mai importante firme de consultanta din lume in privinta strategiilor si politicilor publice in domeniul culturii si al industriilor creative, un centru pe deplin dedicat acestor sectoare, iar Valentina Montalto va vorbi si in calitate de manager de proiect pentru expertiza culturala care va constitui baza definirii coordonatelor principale in jurul carora se va intocmi dosarul de candidatura a Municipiului Iasi pentru titlul de „Capitala Culturala Europeana”.

Participantii la eveniment vor afla cu aceasta ocazie care este designul cercetarii privind oferta culturala si creativa din orasul Iasi. Acest demers este fundamental in pregatirea programului cultural pentru anul 2021 si a strategiei culturale pe termen lung a orasului. Obtinerea titlului de „Capitala Culturala Europeana 2021” a devenit proiectul cultural prioritar al Iasului si pregatirile aferente acestui demers au un rol determinant in planificarea si managementul strategic al culturii in perioada de programare 2014-2020. Totodata, conceptul invocat aduce oraşului nostru oportunitatea de a se dezvolta prin intermediul culturii, contribuind astfel la revigorarea miscarii cultural - artistice si a industriilor creative.

Scopul acestei actiuni intreprinse de Fundaţia Iasi - Capitala Culturala Europeana rezida in dezvoltarea comunitaţii iesene prin sporirea ponderii economice a industriilor creative, care trebuie sa fie motorul agendei de evenimente culturale din 2021.

La acest eveniment sunt asteptati sa participe toti cei interesaţi de puncte de vedere pertinente si dezbateri de calitate, reprezentanti ai industriilor creative: artele spectacolului, arte vizuale, patrimoniu cultural, literatura, critica de arta, film, jocuri de calculator, dvd/video/foto, tv/radio, new media, muzica, carti, presa scrisa, arhitectura, publicitate, design, moda, artizanat, educatie, turism, software.

Pentru informatii suplimentare:

Fundatia Iasi - Capitala Culturala Europeana

Iasi, Piata Unirii nr. 12

Persoana de contact: Daniela Cujba - Director Executiv

E-mail: daniela.cujba@gmail.com, contact@iasi2021.ro

Telefon: 0725050846

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.