anunt
Disponibilitate: 
Proiecte
Nivel cariera: 
Entry-level
Mid-level
Expira: 
26 Mar 2013 - 07 Apr 2013
stats

Atelier de startup-uri creative (software, design, fashion)

Atelierul Produselor Creative aduce in acelasi loc echipe care doresc sa isi transforme o idee intr-un produs pe care il pot monetiza. Atelierul Produselor Creative este locul in care antreprenori creativi (designeri, programatori etc.) cu idei trasnet, echipa si entuziasm pe masura intalnesc mentori care ii vor ghida si ajuta sa reuseasca. Ne-am obisnuit sa organizam APC de doua ori pe an, nu pentru ca e o incapatanare de-a noastra, ci pentru ca incep sa iasa la suprafata rezultate din primele editii. Un exemplu graitor este cel al echipei Upside Down, care tocmai si-a lansat magazinul electronic cu accesorii realizate din materiale neconventionale. In luna mai, echipa Namogo va lansa la apa Congruence, o platforma de matchmaking intre mentori si mentees, alesi din zona de industrii creative.

Dupa un training intensiv de patru zile si un Demo Day in fata unui juriu urmeaza o perioada de trei luni de mentorat, la finalul careia echipele vor lansa o prima varianta functionala a produsului lor (Minimum Viable Product—MVP). Programul urmareste crearea si stimularea unor startup-uri creative viabile si este deschis tuturor startup-urilor din Iasi, dar nu numai.

Programul are mai multe etape:
• Inscrierea echipelor (26 februarie—7 aprilie 2013);
• Jurizarea ideilor (8—12 aprilie 2013);
• Intalnire preliminara cu mentorii programului (15—18 aprilie 2013);
• Training intensiv (24—28 aprilie 2013);
• Demo Day—prezentarea ideii de produs in faţa unui juriu (28 aprilie 2013);
• Mentorat pentru lansarea primei variante de produs şi dezvoltarea ei ulterioara (pe o perioada de 3 luni incepand cu 1 mai 2013);
• Lansare MVP-urilor echipelor (august 2013).

APC#3 are loc in perioada 24-28 aprilie 2013, la sediul Endava, in cladirea United Business Center. Pe scurt, programul inseamna patru zile intense de training si o zi de prezentare a ideii de produs, pe care noi am numit-o Demo Day. Echipele participante beneficiaza de trei luni de mentorat, la finalul carora lanseaza prima varianta functionala de MVP—Minimum Viable Product. Noutatea acestei editii este reprezentata de o etapa suplimentara, in care echipele au parte de o intalnire preliminara cu mentorii de la APC#3.

Cateva idei demne de luat in considerare:

  • Mentorii de la APC#3 sunt: Monica Jitariuc—The Practice, Cristian Olarasu—Good Momming, Ilie Ghiciuc—Thinslices, Emanuel Martonca (aka Manu)—Thinslices;
  • Echipele care se inscriu trebuie sa aiba experienta solida de lucru impreuna;
  • La intalnirea cu mentorii este obligatoriu sa participe toti membrii echipei;
  • Participarea la APC inseamna prezenta la intregul program—cine lipseste plateste 100 de Euro pentru fiecare absenta;
  • Pentru a reusi, participantii trebuie sa se implice in dezvoltarea produsului si dupa  APC#3 (sau mai ales atunci).

Ne bucura faptul ca Atelierul Produselor Creative este incurajat si sprijinit de comunitatea de creativi si speram ca in editia a #3-a vom descoperi hituri in materie de startup-uri.

Stati cu ochii pe APC#3 si mult succes in gasirea celor mai tari idei de produse creative!

Sursa: APC si industriicreative.ro

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.