- 1869
Pe 15 iulie, Raiffeisen Bank a lansat a patra editie a Programului de granturi “Raiffeisen Comunitati”. Este un concurs online de proiecte comunitare de dimensiuni mici si medii, care are loc in perioada 15 iulie - 30 septembrie pe blogul www.raiffeisencomunitati.ro, la sectiunea Program de Granturi. Cele mai bune proiecte vor primi o finantare de pana la 7.000 de euro, valoarea totala a finantarilor oferite de program fiind de 100.000 de euro. Scrisorile de intentie se depun pana pe 3 august.
Programul de granturi “Raiffeisen Comunitati” este primul program de finantare online a proiectelor de responsabilitate sociala de pe piata bancara din Romania. Scopul principal al acestei initiative este sa sprijine financiar si/ sau prin implicare directa (voluntariat, consultanta) ONG-urile, institutiile de invatatmant de stat si spitalele de stat care doresc sa dezvolte si sa implementeze programe in beneficiul comunitatilor unde Raiffeisen Bank isi desfasoara activitatea.
Proiectele inscrise in program trebuie sa indeplineasca urmatoarele criterii:
- zone de interventie - domenii eligibile: educatie financiara, servicii sociale si de sanatate, ecologie urbana;
- bugetul solicitat sa fie cuprins intre 2.500-7.000 euro (echivalent in lei);
- contributia organizatiei aplicante (din surse proprii sau alte surse de finantare) este de minimum 20% din valoarea proiectului;
- rezultatele proiectului trebuie sa fie masurabile si de impact;
- proiectul se desfasoara in una dintre localitatle in care exista o agentie Raiffeisen Bank;
- proiectul va fi demarat in perioada septembrie-decembrie 2014 (poate continua si anul urmator).
Concursul se desfasoara in trei etape:
- depunerea scrisorilor de intentie (15 iulie – 3 august), care vor fi evaluate de voluntari Raiffeisen Bank, pe baza criteriilor mentionate in regulamentul concursului;
- depunerea propunerilor de proiect (18 - 31 august) pentru aplicantii ramasi in competitie, care vor fi evaluate de voluntari Raiffeisen Bank;
- proiectele care indeplinesc criteriile de evaluare vor fi supuse votului publicului si unei jurizari interne in perioada 10 - 30 septembrie.
Dupa incheierea ultimei etape a programului, se vor desemna drept castigatoare proiectele care au obtinut cel mai mare scor din fiecare domeniu eligibil.
Comunitatea Raiffeisen pune mare pret pe implicare si ii incurajeaza pe toti cei care isi doresc sa dezvolte proiecte cu impact pe plan local si/ sau national sa le inscrie in Programul de granturi prin trimiterea scrisorii de intentie pana pe 3 august! Mai multe detalii despre etapele programului si criteriile de eligibilitate ale proiectelor gasiti in regulament. De asemenea, elementele de noutate din regulament (fata de editiile anterioare ale programului) sunt detaliate in articolul Noul regulament al Programului de granturi “Raiffeisen Comunitati”, editia 2014.
Sursa: re-start.ro