eveniment
Data: 
6 Mar 2013 - 10:00 - 19:00
7 Mar 2013 - 10:00 - 19:00
8 Mar 2013 - 10:00 - 19:00
9 Mar 2013 - 10:00 - 20:00
10 Mar 2013 - 10:00 - 17:00
Loc: 
Sala Polivalenta
stats
Adresa: 
Str. Palat nr. 2

LIBREX, editia a XXI-a

In perioada 6 – 10 martie 2013, in incinta Salii Polivalente din Iasi, se va desfasura cea de-a XXI-a editie a Targului International de Carte LIBREX, Primavara cartilor la Iasi. LIBREX-ul reuneste anual peste o suta de edituri din intreaga tara, companii distribuitoare de carte romaneasca si straina, papetarie, birotica si muzica, institutii si asociatii de cultura, autori, galerii de arta, artisti plastici, fotografi etc., publicul avand astfel oportunitatea de a alege produse tematice si carti din diverse domenii de specialitate: arta, beletristica, stiinta si tehnica, calculatoare, mass-media si comunicare, medicina, psihologie, dezvoltare personala, religie, istorie, drept, economie, resurse umane, management, marketing, limbi straine, carti pentru copii, enciclopedii, dictionare si ghiduri, manuale si auxiliare didactice, carti pentru timpul liber, meditatie si recreere etc.

Ce reprezinta acest eveniment pentru Iasi?
Prin longevitate, amploare, dinamica, valoare si traditie, Targul International de Carte LIBREX s-a impus in memoria colectiva ca un eveniment cultural recunoscut, apreciat si asteptat cu multa bucurie, in egala masura, de expozanti si de publicul cititor. In fiecare an, pe fundalul desfasurarii acestui eveniment, Iasul devine un punct de atractie pentru editori, difuzori si autori din intreaga tara care vin aici cu dorinta de a-si prezenta oferta editoriala recenta si pentru a stabili contacte cu publicul cititor, cu bibliotecile, librariile, autorii, traducatorii si toate categoriile profesionale conexe. 

Prin bogata oferta de carte prezenta la standuri si prin numeroasele lansari de carte, LIBREX-ul ofera un cadru adecvat dulcelui ragaz si placerii de a descoperi carti frumoase si valoroase, scrieri autohtone sau traduceri din ce in ce mai sincrone operelor originale aparute la diverse case editoriale din intreaga lume.
In cele cinci zile de targ, profesionistii cartii: editori, autori, traducatori, librari sau bibliotecari au oportunitatea de a-si intalni publicul cititor si de a organiza diverse evenimente culturale (lansari de carte, seminarii, prezentari de colectii, sesiuni de autografe etc.) in Agora Targului, denumita, in ton cu evenimentul, Ex Libris.

Ce isi propune LIBREX 2013?
- Sa ilustreze dimensiunea actuala a industriei de carte din Romania, context in care iubitorii de carti sa aiba posibilitatea de a gasi titlurile preferate la preturi de producator;
- Sa intensifice dinamica expozitionala ca numar de participanti, prin prezenta unor edituri de prestigiu, inclusiv din strainatate care sa isi poata prezenta oferta editoriala in mod direct si publicului cititor din orasele Moldovei;
- Sa le ofere tuturor actorilor implicati posibilitatea deschiderii spre noi parteneriate si forme de colaborare prin prezentarea spre traducere, editare, achizitionare sau difuzare a unor noi titluri;
- Sa prezinte o agenda culturala bogata si variata: lansari de carte urmate de sesiuni de autografe, seminarii si prezentari pe diverse teme de interes atat pentru specialisti, cat si pentru cei dornici de informare, mese rotunde, mini-concerte instrumentale, spectacole de teatru, recitaluri de muzica si poezie, dans si proiectii de film etc.;
- Sa promoveze cultura adevarata prin organizarea unei campanii de promovare si popularizare denumite Autorul zilei, structurata in cinci editii corespunzatoare fiecarei zile de targ;
- Sa descopere si sa incurajeze tinerele talente literare prin organizarea unui Club de lectura din creatia proprie, urmata de conversatii critice si de editarea unui volum colectiv al participantilor care va fi lansat la urmatoarea editie LIBREX;
- Sa incurajeze pasiunea pentru lectura prin organizarea concursului-recital de poezii si scenete pentru copii, Micul Print;
- Sa acorde, dupa analiza si deliberarea juriului, Premiile LIBREX 2013 editurilor participante la acest eveniment, pentru oferta de carte prezentata la stand;
- Sa organizeze, cu sprijinul editurilor participante, Tombola LIBREX 2013 cu premii in carti acordate cititorilor de toate varstele.

Program de vizitare:
Miercuri- Vineri: 10:00-19:00
Sambata: 10:00-20:00
Duminica: 10:00-17:00

Accesul vizitatorilor este gratuit

Organizator principal: S.C. SEDCOM LIBRIS S.A. Iasi 
Secretariatul Targului LIBREX: tel.: 0232 242 877, 0742 76 97 72; Fax: 0232 233 080, E-mail: editurasedcomlibris@gmail.com, librexiasi@yahoo.com, www.editurasedcomlibris.ro 

Sursa: culturainiasi.ro

Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.