- 2328
Intre 20 - 22 martie 2015, in Drammen, Norvegia, va avea loc o activitate de constituire de parteneriate: „Short and Snappy”. Scopul principal al acestui seminar de contact este sa creeze cadrul pentru lucratorii de tineret care sunt interesati in gasirea de parteneri pentru un viitor proiect Erasmus+ de schimburi de tineri. Un seminar scurt (dar vioi) si intensiv de la care participantii pot pleca acasa cu un plan de actiune! Data limita pentru inscriere este: 9 februarie 2015.
Informatii suplimentare (descriere, obiective, profil candidat etc) referitoare la acest seminar se pot accesa la aceasta adresa.
Inscrierea se face online prin completarea formularului de candidatura de aici (este necesara in prealabil inregistrarea pe site-ul SALTO-Youth).
Profilul candidatului:
- reprezinta o organizatie/institutie publica care lucreaza cu sau vizeaza direct tinerii;
- are deja o idee de proiect si cauta parteneri pentru un proiect de schimburi de tineri;
- are varsta peste 20 de ani;
- detine cunostinte avansate de limba engleza (scris, vorbit).
Au prioritate candidatii reprezentand organizatii care nu au mai derulat proiecte de schimburi de tineri!
Criterii de selectie:
- capacitate de multiplicare si informare;
- motivatie si asteptari personale;
- distributie geografica;
- abilitati lingvistice.
Conditii de participare:
a. Numarul maxim de participanti din Romania: 2
b. Preselectia nationala se realizeaza de catre ANPCDEFP.
c. Selectia finala la nivel european se realizeaza de catre Agentia Nationala din Norvegia.
NOTA:
1. Costurile de participare vor fi distribuite dupa cum urmeaza: costurile de transport vor fi acoperite de catre ANPCDEFP pe baza de contract, iar cele legate de subzistenta (cazare si masa) de catre organizatori.
2. Candidatii selectati trebuie sa-si avanseze sumele necesare acoperirii costurilor de transport pana la locul de desfasurare a cursului, utilizand cel mai ieftin mijloc de transport: bilet de avion (clasa economic, low-cost), bilet de tren (clasa a II-a), autocar etc. Aceste costuri vor fi rambursate de ANPCDEFP in proportie de 95%.
3. Un procent de 5% din costurile de transport va fi perceput ca fiind cofinantarea participantului la curs (si el va fi retinut din cheltuielile de transport, la decont).
4. Agentia Nationala din Norvegia va asigura costurile privind cazarea, masa participantilor si costurile aferente programului de activitati.
Organizator: AN Erasmus+ din Norvegia
Responsabil: Mihaela Nicolai
Sursa: erasmusplus.ro